Facebook lansează WAR ROOM: Centrul de COMANDĂ pentru MONITORIZAREA știrilor și a conturilor FALSE prin care s-ar urmări MANIPULAREA alegerilor

Facebook lansează WAR ROOM: Centrul de COMANDĂ pentru MONITORIZAREA știrilor și a conturilor FALSE prin care s-ar urmări MANIPULAREA alegerilor
Publicat: 21/09/2018, 03:57
Actualizat: 19/11/2018, 14:29

Centrul de monitorizare, amenajat într-o fostă sală de conferințe din sediul Facebook, va folosi cele mai avansate unelte de monitorizare din arsenalul rețelei de socializare, puse la dispoziția unei echipe de ingineri, specialiști în analiză date și oficiali Facebook cu putere de decizie.

CotidianulThe New York Timesdescrie această „Cameră de Război” declarat împotriva știrilor false: „Aflată în inima campusului Facebook, sala de conferințe de aproximativ 70 de metri pătrați este în curs de amenajare. Cablurile groase, de culoare albastră atârnă de tavan, gata să fie atașate la monitoarele de calculator uriașe, cu dimensiuni comparabile cu o fereastră, pe cele 16 birouri. Pe un perete, șase televizoare vor fi setate pe CNN, MSNBC, Fox News și alte posturi TV importante. Un bilet mic de hârtie cu litere portocalii, lipit pe ușa de sticlă, descrie ce reprezintă acest spațiu: War Room”.

De săptămâna viitoare, camera va fi sediul Facebook pentru securizarea alegerilor. Mai mult de 300 de persoane din întreaga companie lucrează la această inițiativă, însă „Camera de Război” va găzdui o echipă de aproximativ 20 de persoane care se vor concentra asupra dezinformării, monitorizării știrilor false și ștergerii conturilor false prin care se încearcă influențarea alegătorilor înainte de procesele electorale din Statele Unite, Brazilia și din alte țări, mai notează cotidianul american.

„Considerăm că aceasta este probabil cea mai importantă măsură de reorientare a companiei, de la schimbarea tehnologică cerută de trecerea de la desktopuri la telefoane mobile”, a declarat pentru New York Times Samidh Chakrabarti, care conduce echipa Facebook din noul departament. Compania, a adăugat el, „s-a mobilizat pentru a face acest lucru să se întâmple”.

Pe baza datelor extrase în timp real și folosind algoritmi software meniți să scoată în evidență postări cu tendință de viralizare și alte activități suspecte, operatorii centrului de comandă vor putea acționa împotriva campaniilor de dezinformare și manipulare a opiniei publice. În funcție de evenimentele aflate în desfășurare, activitatea așa numitului War Room poate fi concentrată pe anumite regiuni geografice, suplimentând observațiile cu informații obținute și de pe surse alternative, cum ar fi posturi de televiziune locale.

Sistemul testat deja cu ocazia unor alegeri locale din Statele Unite este îmbunătățit permanent, software-ul creat urmând să folosească și la monitorizarea campaniilor electorale din alte regiuni ale lumii, cu scopul de a limita răspândirea campaniilor de dezinformare și înlesni accesul la informații din surse credibile, susține Facebook. Printre măsurile pregătite, corporația anunță și o verificare mai strictă a identității clienților de publicitate care solicită promovarea unor mesaje cu tentă politică.

Ultimii doi ani au fost unii extremi de dificili pentru rețeaua socială fondată de Mark Zuckerberg. Scandalurile mari au șifonat imaginea Facebook, punând compania într-o lumină nefavorabilă. Totul a culminat cu scandalul Cambridge Analytica și al datelor furate de la utilizatori, prin intermediul unei aplicații integrate direct în rețeaua socială. Facebook a fost acuzată în dese rânduri că nu ia măsuri concrete pentru a combate fenomenul „fake news”, așa numitele știri false. Zvonurile neconfirmate propagate pe rețeaua socială, care au mizat pe factorul emoțional și pe efectul de avalanșă al știrilor false au contribuit într-o oarecare măsură la influențarea alegătorilor și au fost considerate un factor decisiv în înclinarea balanței în numeroase procese electorale din Europa și din SUA.

Gilda Popa
Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie - Universitatea București. A mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Toți șoferii din România, obligați să plătească. Intră în vigoare pe 1 iulie pentru diesel...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×